• Str. Chiristigiilor nr. 11-13
  • 021.209.60.00
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • TelVerde 0800.500.772

ȘTIRI

În sectorul 2 continuă instruirea în caz de cutremur

Primăria Sectorului 2 a continuat şi marţi, 20 noiembrie 2018, seria instruirii elevilor din şcolile sectorului 2 despre comportamentul pe care trebuie să îl aibă în timpul şi după producerea unui cutremur, pentru a limita numărul victimelor.

În cadrul întâlnirii dintre elevii Şcolii Gimnaziale “Maica Domnului” şi reprezentanţii specializaţi în situaţii de urgenţă ai Primăriei Sectorului 2, cei mici au aflat cum să se protejeze de căderea unor obiecte în timpul unui cutremur şi ce trebuie să facă imediat după încetarea acestuia şi a replicilor seismului. Măsurile ce se impun în asemenea situaţii vizează o cunoaştere minimă a regulilor de protecţie personală care trebuie respectate de oricine este surprins de un cutremur în clădiri sau în exteriorul acestora.

Primăria Sectorului 2 va continua cu instruiri similare şi în perioada următoare, inclusiv cu exerciţii practice asemănătoare celui efectuat de curând la Colegiul Naţional “Iulia Haşdeu”.

În sectorul 2 continuă instruirea în caz de cutremur


© 2019 Primăria Sectorului 2 București.